Despre relația dintre Istorie, Teorie, Estetică și Stil în Dans
Istoria, teoria, estetica și stilul sunt concepte profund interconectate care ne ajută să înțelegem nu doar cum dansăm, ci și de ce dansăm așa cum o facem.
🔹 Istorie
Istoria oferă contextul dansului. Ea urmărește evoluția mișcării, pedagogiei, spectacolului și scopului, de-a lungul diverselor culturi și epoci. Prin istorie înțelegem originile baletului — apariția sa în curțile regale, transformarea în perioada romantică și codificarea sa în tradițiile academice de astăzi. Fără conștientizarea istoriei, dansul devine deconectat de la moștenirea sa culturală și artistică.
🔹 Teorie
Teoria oferă cadrul prin care analizăm și interpretăm dansul. Ea abordează întrebări precum:
Ce definește dansul?
Care este relația dintre formă și semnificație?
Cum interacționează mișcarea, muzica și spațiul?
Teoria dansului face legătura între practică și înțelegere. Ea ajută dansatorii, profesorii și cercetătorii să articuleze logica și limbajul mișcării — transformând instinctul în cunoaștere.
🔹 Estetică
Estetica se ocupă de filosofia frumuseții și expresiei în dans. Se întreabă:
Ce face o mișcare să fie considerată frumoasă?
Cum percepem armonia, grația sau intensitatea?
De ce anumite gesturi sau forme ne emoționează?
În balet, estetica este influențată de idealuri istorice (ex: simetrie, verticalitate, épaulement), dar evoluează odată cu timpul și cultura. Valorile estetice ne influențează modul de pregătire, vizionare și interpretare a dansului.
🔹 Stil
Stilul este expresia vizibilă a tuturor celor de mai sus. El reflectă modul în care un dansator interpretează o mișcare în cadrul unui context istoric, estetic și teoretic. Stilul reflectă epoca, locul, școala și filosofia dansului. Nu este doar ce se dansează, ci și cum este întrupat acel dans.
🔗 Cum se leagă între ele
Istoria fundamentează teoria – cunoașterea trecutului ajută la analiză și predare cu profunzime.
Teoria clarifică estetica – înțelegerea structurii evidențiază frumusețea și intenția.
Estetica modelează stilul – valorile despre frumusețe ne influențează alegerile stilistice.
Stilul reflectă istoria – fiecare mișcare poartă amprenta momentului cultural.
Împreună, aceste concepte creează un continuum al cunoașterii care susține dezvoltarea intelectuală și artistică a dansatorilor și educatorilor.
🧩 Elemente comune între Istoria Dansului și Teoria Dansului
Context cultural și social
Ambele discipline evidențiază influențele culturale și sociale asupra dansului.Evoluția stilurilor și tehnicilor
Istoria urmărește transformările, iar teoria le explică în termeni de tehnică și structură.Ritual și simbolism
Dansul are un rol ritualic și simbolic, central în multe culturi.Funcții sociale ale dansului
Dansul poate fi ritual, divertisment, protest sau identitate națională.Relația cu alte arte
Dansul se intersectează cu muzica, teatrul, poezia sau artele vizuale.Mișcarea ca limbaj
Mișcarea este un limbaj universal — istoria o documentează, teoria o analizează.Corp și tehnică
Corpul este instrumentul de bază; teoria și istoria tratează dezvoltarea sa diferit.Estetică și valoare artistică
Teoria discută expresia, istoria urmărește evoluția idealurilor estetice.Influențe filosofice și teoretice
Existențialismul, fenomenologia sau psihanaliza au influențat dansul modern/contemporan.
🧩 Elemente comune între Teoria Dansului și Estetică
Frumusețe și expresivitate corporală
Ambele studiază cum mișcarea exprimă idei și emoții.Armonie și echilibru
Esențiale pentru o percepție estetică pozitivă.Relația cu muzica și ritmul
Teoria investighează adaptarea mișcării; estetica evaluează rezultatul artistic.Formă și stil
Teoria le clasifică, estetica le evaluează vizual și emoțional.Improvizație și spontaneitate
Apreciată pentru autenticitate și expresivitate.Emoție și simbolism
Dansul transmite semnificații, interpretate de public prin estetică.Originalitate și inovație
Valorile estetice și teoretice apreciază inovația stilistică.Relația dansator–public
Impactul asupra publicului este esențial pentru experiența estetică.Estetica mișcării și tehnică
O tehnică bună amplifică efectul estetic.Context cultural și tradiții
Cultura modelează percepția și aprecierea dansului.
🧩 Elemente comune între Estetică și Stil
Formă și structură vizuală
Stilul determină organizarea mișcărilor, estetica le evaluează.Expresivitate și emoție
Fiecare stil exprimă emoția diferit, ceea ce afectează percepția estetică.Originalitate și inovație
Stilul devine canalul prin care estetica se exprimă inovativ.Ritm și dinamism
Stilul definește ritmul; estetica analizează efectul său vizual și emoțional.Costume și prezentare vizuală
Stilul influențează alegerea costumelor; estetica judecă impactul lor.Influență culturală
Estetica și stilul sunt ancorate în valori culturale și istorice.Simbolism și semnificație
Stilul folosește vocabular specific, estetica decodifică semnificațiile.Impactul asupra publicului
Estetica analizează reacția publicului; stilul modelează această reacție.
Amintindu-mi-l pe Béla Karoly sau despre gimnastica de performanță și înțelegerea depășirii de sine
În toamna târzie a lui 1977, la un concurs național de gimnastică, antrenorul Echipei olimpice de gimnastică sportivă a României, nimeni altul decât Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci, în căutare de talente, m-a remarcat în concursul de la sol, unde, uitând coregrafia, am improvizat toată evoluția. Cu atât mai mare a fost surpriza mea, când am aflat că în urma concursului au fost selecționate doar două gimnaste să intre în Echipa olimpică de la Onești. Una dintre ele eram eu. Aveam 9 ani.
Cantonamentul de două săptămâni la Oradea în ianuarie 1978 cu echipa olimpică, din care între timp Nadia Comăneci plecase, urmat de călătoria la București, de stagiul de la Onești și perioada de tranziție a întregii echipe la Deva în Transilvania, la noul centru specializat de antrenament sportiv, sunt primele mele întâlniri cu marea performanță.
Aveam două antrenamente pe zi: între orele 8-11 și după amiaza între orele 17-20. Între timp luam masa de amiază și aveam scoală. Cred că eram în totalitate nu mai mult de 10 gimnaste, care ne antrenam cu Béla Károly, cu soția lui, Márta Károlyi și profesorul de dans, Geza Pozsar. Aveam un medic specializat și o guvernantă. Prietena mea era Lelia Cristina Itu, gimnastă și ea, mai mare decât mine, tot din Cluj.
Pentru cei dinafară sportului de performanță, a te antrena 6 ore pe zi, a te cântari săptămânal și a-ți dedica în întregime timpul în ceea ce crezi înseamnă sacrificiu. Pentru mine, copilul de atunci a fost pasiune și bucurie, stare sufletească pe care din fericire am trăit-o apoi și ca adult.
Desigur că nu au fost doar momente fericite. Într-o după-amiază trebuia să execut un salt complicat pe bârnă, aparatul preferat al Mártei Károlyi și i-am mărturisit că îmi era frică. Mi-a spus să fac genoflexiuni în locul exercițiului. Am făcut. Am ajuns la 1000 de repetiții când mi-a dat voie să mă opresc. În mod ciudat, nu am avut nicio febră musculară. Doar la discuția telefonică cu părinții mei, aflând vestea pe care le-am dat-o cu seninătate, amândoi au intrat în panică. Ei mă vedeau încă foarte fragilă… Bănuiam eu că ceva era poate ușor exagerat… dar nu știam cu exactitate dacă era de bine sau de rău…
Am ales să cred că era de bine. Mă gândeam că experiența îmi va servi cândva. Așteptam cu nerăbdare viitorul...
Aventura mea în Lotul olimpic avea să se încheie înainte de olimpiadă. Dincolo de grija părinților mei față de fragilitatea mea, mai era o cauză, ce ținea de concepția lor față de prioritatea pe care cultura generală trebuie să o ocupe în educația copilului lor. Și aici lucrurile nu erau chiar în ordine din punctul lor de vedere. În Lotul olimpic eram fete între clasa a IV și clasa a XII-a, iar cursurile se țineau în același spatiu, în același timp, cu aceeași profesori. Era cert că în Lotul Olimpic performanta gimnasticii sportive devansa performanța intelectuală. Perspectiva de a avea o fiică mai mult sau mai puțin analfabetă, nu intra deloc în planurile familiei Noja.
Era de bine? Era de rău?
Aveam 10 ani. După o carantină provocată de îmbolnăvirea cu rujeola, în care am fost îngrijită de bunica mea maternă, Buna, venită de la Mănăstireni la internatul din Deva special pentru a mă îngriji, zarurile destinului meu au fost aruncate. La începutul verii anului 1978 am fost retrasă cu acordul meu tacit din Lotul olimpic de gimnastică. Și totuși, în adâncul sufletului, credeam că orice șansă de a deveni celebră (doar doream să devin o noua Nadia Comăneci!) mi-a fost spulberată. Dacă nu voi deveni celebră în gimnastica sportivă, în ce direcție mă vă purta oare destinul?
Probabil că atunci s-a născut ideea mea de a deveni bibliotecară. În percepția mea de copil la 10 ani, căruia îi placea să citească, consideram bibliotecarii ca pe niște privilegiați ai sorții. Se află atât de aproape de înțelepciune…O pot atinge cu mâna. Oricând. A medita în liniștea unei biblioteci, a trăi în vecinătatea cărților, departe de tumultul lumii, a citi la liberă alegere texte plină de inspirație și a avea libertatea de a ignora textele “neprietenoase” au fost atunci, și au rămas până în ziua de azi, dorințe profunde.
Contactul meu cu echipa olimpică a fost primul meu pas spre extrema performanță. Trăind prin experiența imediată minunile de care corpul uman este în stare, într-un mediu benefic de stimulație și înțelegere profundă a fenomenului, antrenându-mă cu o echipă competentă de antrenori și medici, alături de alte gimnaste cu aceleași vise și aspirații ca și mine, am înțeles că totul este posibil.
Atunci și acolo am învățat că prin munca asiduă orice piedică poate fi depășită.
Faptul că toți cei trei antenori (Béla, Marta și Gesza) erau în fiecare zi în sală timp de 6 ore, fără cea mai mică urmă de oboseală sau plictiseală, faptul că în timpul său liber medicul echipei alegea să opereze pacienți în spital pentru a nu-i lasă să moară, au devenit etaloane de înaltă moralitate educațională. Acele memorii îndepărtate s-au făcut vizible instantaneu și cu mare exactitate în momentul când am început să devin eu însămi pedagog și mentor și au devenit făclii incandescente, deschizătoare de drumuri, în momentul teoretizării propriei mele experiențe. Chiar dacă profesia de balerin este diferită de cea de gimnast, modele umane de pedagogi avuți în copilărie și pe tot parcursul educațional, m-au influențat profund. Acum, decenii mai târziu, le sunt mai mult decât recunoscătoare tuturor antrenorilor din sport, care conștient sau nu, prin propriul model mi-au format caracterul și gustul mișcării performante.
În cazul meu, prin sport l-am înțeles pe Protagoras și dictonul său conform căruia “Omul este măsura lucrurilor”.
Oricum, gimnastica mi-a dat o rezistență fizica cu urmări benefice pentru condiția de balerină și mi-a sugerat convingerea că performanța începe odată cu concurența ta cu tine însăți, că de fapt, piedicile pe care viață ți le scoate în cale nu sunt decât măsurători oficiale ale unei permanente competiții cu tine însăți.
Și timpul mi-a dat dreptate. Nouă ani mai târziu, în 1987, la debutul meu în rolul principal “Kitri” din baletul “Don Quijote” tempo-ul fouétte-urilor din actul al treilea a fost atât de rar, încât în loc de 32 a trebuit să fac 64 de fouétte-uri. Având experiența celor 1000 de genoflexiuni făcute fără pauză, a te învârti cu viteza și cu o coordonare precisă pe un picior doar de 64 de ori, a fost doar o încercare neprietenoasă. Avusesem o inspirație de bun augur în urmă cu 9 ani să nu mă victimizez.
Performanța începe în momentul în care îți asumi destinul și decizi … fără a ști cu exactitate ce se va întâmpla după.
Acest crez mi s-a confirmat în cadrul aceluiași spectacol, când dirijorul a luat niște decizii stângace. Era o stare de maximă concentrare, o tensiune ridicată, ca de premieră, când în actul al treilea după ce variația mea a dirijat-o mai mult decât dezlânat, partea cea mai spectaculoasă din spectacol, coda cu fouétte-urile a ratat-o grandios cum am amintit mai sus...și cea de-a doua codă a mea, care ar fi trebuit să fie culminația apoteotică a unui pas de deux de mare temperament, în loc de allegro o începuse ca un adagio… Aveam 19 ani, era debutul meu într-un rol de bravură la care lucrasem cu dăruire de-a lungul mai multor luni, sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca plină ochi și eu ...pornisem deja furibund într-un manej de pique-uri...
Sunt momente în existența noastră, unde totul se joacă pe o carte. Diferența între a fi și a nu fi este la distanță de o membrană cum spunea Bainbridge Cohen, inițiatoarea disciplinei somatice numită Body-Mind-Centering… Spațiul devine câmp deschis, imponderabil, timpul se eliberează de ritm, devenind atemporal…. Este momentul în care o secundă poate fi o eternitate (Lewis Caroll)...Este momentul când rațiunea și-a epuizat resursele. Momentul prezent devine doar emoție… un câmp atemporal și aspațial…
În acel moment, îmi place să cred, că mișcarea mea a devenit cuvânt. Cuvânt eliberat de materie, cuvânt care prefera să-și poarte/ înțelesul pe dinafară (Ion Noja). Și l-am strigat din adâncul sufletului în plin manej:TEMPO! A fost cu totul neașteptat. Dirijorul l-a auzit, orchestra l-a auzit, o sală întreagă l-a auzit.,, și a început să aplaude frenetic; și eu, finalizând entuziast spectacolul... eliberată de prejudicii în căutarea adevărului, începeam să înțeleg menirea mea artistică... Nu doar gândul, ci și mișcarea putea deveni cuvânt. Era un început? Era un sfârșit? Era de bine? Era de rău?